O zi fără inspirație, zi stearpă de marți. Orice gând îmi pare fad și orice frază abruptă. Am scris de dimineață, puțin, și-apoi am muncit fizic. M-am ostenit. Și parcă tot avântul din zori mi s-a scurs printre degete. Ar fi trebuit să-mi închei ideile atunci, fără s-amân. O părere sau un vers peticit nu-mi are nici un sens.
E marți.
E marți și-umblă Marțolea. Sunt trei ceasuri rele peste zi.
Superstiție sau deprindere verbală.
Marțolea e o entitate demonică, fără gen, care ia diverse forme și pedepsește în general femeile (Aha!) care muncesc marțea. Se spune că seamănă cu un țap, dar poate lua până la nouă închipuiri pe seară.
Nu cred în el, în Marțolea sau MarțSară sau alt Aghiuță cu grai omenesc, deghizat în țap. Dar când ceva nu se leagă, într-o zi de marți, mă duce gândul încolo. Obicei de-acasă, scuză sau constatare, ce-o fi… Ideea e că uneori ”superstiția” transformă nervii și ciuda în resemnare.
Nu merge scrisul azi?! Nici n-are cum… Doar e marți.
0 comentarii