Avea o ușă capitonată, mare și grea, cu clanță curbată, aurie. Aurie de atâta apăsat. Holul lung, cu lambriuri pe pereți și parchet mărunt, dreptunghiular. Un cuier mare vișiniu se afla în partea dreaptă, încadrat într-un dulap imens de stejar. Scule erau depozitate în partea de jos, în partea de sus globurile de Crăciun. În dulapurile de pe margine cred că erau haine, nimic interesant pentru un copil. Vizavi de cuier, oglinda cu ramă de lemn, prinsă-n lanț. Bancheta de telefon (ce-o fi aia pentru generația de azi?!) și telefonul alb, cu rotiță și cu fir, așezat pe țesătura roșie. Trei camere plicticoase și bucătăria. Locul în care se frecau dimineața cafelele ness și nu se termina nicicând vorbăria. Agitație de furnicar. Program de după-masă sau matinal, vecine sau vecini, bârfe sau câte un banc. Pregătiri de școală pe-un capăt de masă, cămăși călcate pe pătura groasă, acoperită cu cearceaf. Pauza de țigară lângă geam. Schimburi de vorbe, din fereastră în fereastră. Aruncat de bani pentru cumpărături, chemat nocturn în casă. De la același geam, cel mai de sus al blocului cu patru etaje. Râsete. Multe și pline. Gogoși pudrate. Banchetă pentru cinci. Mezina pe colțar. Nici o masă fără ciondăneli între frați. Pâine cu ou și cu zahăr. Ceai cald. Lumină păstrată aprinsă până târziu. Ușă încuiată de câte-un copil venind în toi de noapte de la joacă. Sau de câte un vecin întârziat. Zile reluate în același stil, timp de treisprezece ani.
În camionul tras la trotuar am îndesat, lângă cuierul vișiniu, oglindă și dulapul de stejar, un cufăr greu cu amintiri.
0 comentarii