De curând m-am înscris, sau m-am alăturat (cum o fi corect?) unui grup pe FB. O comunitate foarte faină. Interesantă. În fiecare zi se dă o temă și urmând un set de reguli simple trebuie să scrii o povestioară.
Regula de bază: Povestirea ta trebuie să aibă 500 de caractere cu tot cu spaţii. Nu 500 de cuvinte, nu 500 de litere, ci 500 de caractere. Cu tot cu spaţii. Acum c-or fi 10, 20 de caractere în plus sau în minus, nu-i bai.
Din când în când o să postez pe blog povestioarele scrise de mine pe grup.
Ficțiuni Reale – un proiect inițiat de Florin Piersic Jr.
O mie și una de noptiere.
O mie de lucruri pe care n-ai unde să le pui în lipsa lor. În lipsa cutiilor ce-ți mărginesc patul. Dimineți fără sprijin și nopți alunecând în gol. Salteaua nesfârșită, nisip mișcător. Insomnii dictate de absența dulăpioarelor. Dezechilibru în odăile de pe tronson. Am văzut un turc, pe Youtube, zburând cu parapanta așezat în pat. Ca dormitorul să fie întreg, și zborul perfect, a ridicat și două noptiere. Știa el ce știa. Să vezi senzațional de înălța o mie și una. Fix pix Cappadocia. (491)
Japoneza în converși albi, pantaloni muștar și sacou crem care stătea în fața unui garaj cu ușă roșie.
Așteptam, călare pe bicicletă, la colțul de vizavi. Livrările se fac contactless pe timp de pandemie, dar ea a ieșit. N-ar fi fost bai dacă nu i-aș fi vărsat supa de soia. Am simțit moliciunea pungii de plastic când am scos-o din rucsac. Pe nota de plată mai are vită kobe și sushi. Un papricaș de toată groaza. Dacă nu ieșea, aruncam în grabă totul pe prag și dispăream. E nerăbdătoare. Îi chiorăie burta, aud. Mă caută cu privirea. N-am de ales. Iau telefonul și sun: Jane, sper că ți-e foame. (495)
Manhattan 2073. Arșița din decembrie.
(dialog)
Cât e ceasul?
20.73
Ce oră bizară. La 21 am tren.
Opresc minutarul. Vagoanele de nord să plece, tu să-mi rămâi sub cerul nemișcat din gară.
Până când?
Până când o să fie cald la mijloc de iarnă și ora de acum se face an. Ieșim din Grand Central în plină zăpușeală. Ne răcorim la hidrant ca și copiii din Brooklyn. Și-n loc de brad, la Rockeffeler, o să împodobească un baobab. Vom cheltuii toți banii pe înghețată și musicaluri, la fel ca și azi.
O să intrăm întâi la Jersey Boys, și-apoi la Mama Mia. (496)
Unșpe degete la o mână.
Mâna lui semăna cu un soare desenat naiv. Un soare cu raze lungi și scurte, intercalate, cu zâmbet larg și ochii mici. Sau cu o Margaretă cu petalele zurlii. Învârtea dibaci tot felul de personaje. Și zmei și Harapi Albi, Ilene Cosânzene și mulți Feți Frumoși. Câteodată și-un balaur. Cei mici l-au adorat. Pentru cei mari era un simplu păpușar. Și-a pus mănușile de basm în cui și acum cântă la pian. Obține aplauze fade. Oricine poate fi pianist cu atâtea degete la o mână, i se strigă din sală. (497)
Scaun pliant
Vine în zori pe plajă, înarmată cu pensule și culori. Duce o geantă mare în spate și-un scaun pliabil sub braț. Caută umbra, și io cu fiu-mio o căutăm pe ea. Își instalează șandramaua și se apucă de pictat chipuri de copii. Când n-are clienți se leagănă plictisită pe scaun, afundându-l tot mai tare în nisip. Își mișcă șoldurile înainte și înapoi, neobosită, până când șezutul atinge plaja. Verifică flexibilitatea scaunului când îl scoate afară. Abia-mi amintesc cum arată chipul lui fiu-mio fără vopsea. (507)
Eminescu.
Tu ești mecanic eminescian, mă. Le faci pe toate să sune ca pe niște rime. Poezie, nu alta. Auzi motorul cum toarce de frumos. De parcă ar recita Melancolie. Și planetarele tac. Culcate cu de-a sila. Faci din Dacie Merțan, băiatule. Venere și Madone. Grozavul Dionis ești tu. Atâția mecanici în tine, câte curcubeie sunt în picăturile de ulei găsite sub mașină. Îți dau și review, și cinci scrisori cât China, să știe toată lumea că tu ești pentru service-ul ăsta ce-i Mihăiță pentru România. (494)
0 comentarii