Port cu mine, de un timp, niște personaje. Le mut în stânga și în dreapta, în foldere de care uit, în pagini de word cu titlu ciudat. Le regăsesc după o vreme, mai suflu niște viață peste ele și-apoi le pun deoparte iar. Iar și iar…
În Lunea de Poveste am să vorbesc de ele, brut, nefinisat, și ce va fi să fie, om vedea.
Greșeli gramaticale, prea multe descrieri, prea puține, semne de punctuație anapoda, repetări și altele asemenea fac parte din pachetul promoțional. Hooray!
Scurte povestiri
Prima iubire a lui Ion a fost Viviana. Era vecina lui de bloc. Stătea la etajul doi, pe același tronson cu el. Ca să ajungă acasă, Ion mai urca de la ușa Vivianei încă două etaje. Era fericit că stă la două caturi deasupra ei fiindcă părinții primeau mereu plângeri de la vecinii de la trei. Ba că-s prea gălăgioși, ba că nu respectă orele de liniște sau c-au făcut inundație în baie. O singură dată s-a întâmplat să le inunde baia, un caz nefericit, pe care vecinii de la trei nu-l pricepeau și-l aruncau mereu în ring la ședințele de la bloc. Părinții lui oftau cu răsunet și se plângeau, la rândul lor, de plângerile interminabile ale celor de sub ei. Așa că Ion se bucura că Viviana stă la doi și nu la trei, și el la patru. Etajul trei urma să fie pentru totdeauna locul în care stăteau cei mai morocănoși oameni, cei plini de oftică.
Viviana și Ion erau de aceeași vârstă. Născuți în aceeași lună chiar. În iulie. Când era vacanță și nu mai trebuiau să ducă bomboane la școală pentru ceilalți copii. Părinții Vivianei îi organizau mereu petreceri cu cei mari, de la care Viviana primea cadouri. După ce sufla în tort, ieșea la joacă în fața blocului, lăsându-i pe cei vârstnici să se distreze cinstindu-i ziua.
De ziua lui de naștere, părinții lui Ion făceau pe dracu în patru să-l ducă pe undeva. La pădure sau la ștrand, cel mai adesea. O dată au fost plecați cu trenul să viziteze alt oraș, lucru care i s-a părut lui Ion ba fascinant, ba plictisitor. Entuziasmul l-a părăsit pe drum, privind din vagonul trenului la casele ce alergau pe drum. În oraș i s-a părut obositor, mult de mers pe jos, și singurul lucru care a salvat ziua a fost că l-au lăsat să mănânce cinci înghețate.
Ion își amintea că într-un an, de ziua ei, Viviana a primit cadou un pachet de cărți de păcălici. C-au jucat o vacanță întreagă, doar ei doi, cărțile, ca un ritual. În fiecare dimineață era jocul cu care începeau. După mai multe ture și după ce soarele ajungea la banca pe care stăteau, se dezlipeau de joc și porneau în căutarea aventurilor. Lui Ion îi plăcea cartea cu balerina foarte mult. Îi plăcea, fiindcă balerina avea o șuviță ondulată pe frunte și chipul senin, ochii albaștri. Pentru el balerina era Viviana, deși nu semnau deloc. Viviana era roșcovană cu ochi negri, cu obrajii plini de pistrui.
Într-o dimineață, Ion i-a spus Vivianei că balerina e cea mai frumoasă fată pe care a văzut-o vreodată. A fost printre ultimele dăți când au jucat păcălici. Pe urmă Viviana pierdu cărțile iar diminețile au curs găsindu-și altceva de făcut.
Față de ceilalți copii, Ion și Viviana împărțeau un program comun. Nu-i chema nimeni în casă la amiază și seara nu-i presa nimeni să urce la somn. Erau de capul lor, trăindu-și viața după bunul plac. Așa au devenit mai apropiați.
Ion a învățat-o pe Viviana să lovească mingea cu capul, să dea gol la nemțească și să joace filcăi. A învățat-o și să joace ping-pong la masa de ciment din spatele blocului. Ea l-a învățat să joace elastic și să facă Morișca la jocul de coardă. La șotron erau cei mai buni. La jocul de-a v-ați ascunselea erau găsiți cu greu.
Și-a învățat fiecare partea de cântec de la intro-ul desenelor difuzate de italieni. Îl cântau pocit dându-și avânt pe hintă.
Au completat oracole, unde la pagina cu întrebarea: Pe cine iubești? nu răspundea niciunul. Le plăceau aceleași desene, culori, filme, muzică și-și doreau să fie același lucru când vor crește mari: polițiști. Li se părea o meserie aventuroasă.
Dar nu la fel li s-a părut când oamenii legii l-au luat pe tatăl Vivianei, scoțându-l din bloc cu mâinile duse la spate, încătușate. Cartierul vorbi cu săptămânile doar despre această întâmplare.
Era în timpul vacanței de vară, singurul anotimp pe care Ion și-l amintește clar, împărțindu-l cu Viviana. Și ultima vară în care ea a rămas. Nu mai ieșeau afară pe bănci și prin parc. Se jucau la parterul blocului tot felul de jocuri cu cuvinte, desenau și citeau. Își puseseră o pătură groasă cub cutiile de poștă, aflate la intrarea din spate, încuiată.
Acolo, în cutia apartamentului de la patru, i-a lăsat Viviana balerina când a plecat.
0 comentarii