Gibbon Experience e un program dezvoltat în Parcul National Nam Kan din Laos.

Un proiect care-ți oferă posibilitatea unei aventuri desprinsă parcă din basme sau visuri de copil.

  • Trei zile de libertate, departe de lumea dezlănțuită, de sate și orașe. Trei zile în care cutreieri poteci șerpuitoare, te legeni pe liane (de sârmă), te răcorești în râuri umbrite și înnoptezi în vârful unui copac.

Turism responsabil

Gibbon Experience a luat ființă cu scopul de a proteja jungla de exploatarea forestieră, braconaj și dezvoltare turistică cu impact dăunător. Mai bine de o sută de mii de hectare de pădure au fost puse la dispoziție pentru formarea a trei trasee variate care includ tiroliene, rute prin sălbăticie și cazarea în căsuțe de poveste la peste patruzeci de metri înălțime.

Compania care a înființat Gibbon Experience susține comunitățile mici ale rezervației prin programe de educare și locuri de muncă. Protejează flora și fauna iar planurile lor de replantare a copacilor din zonele pustiite sunt în continuă dezvoltare. „Credem că numai localnicii care trăiesc efectiv în pădure pot face o schimbare în modul de gestionare a pădurilor pe termen lung.”


Accesul

Sediul Gibbon Experience e situat în Huay Xai, sau Houayxay, oraș aflat în nord vestul Laosului, pe malul râului Mekong. Aici trebuie să ajungi cu o zi înainte de startul aventurii pentru a pune la punct ultimele detalii.

Ca să ajungi și ca să pleci din Huay Xai trebuie să te înarmezi cu răbdare. Ai mai multe opțiuni de transport dar fiecare (în afara zborului direct din/spre capitală) necesită multe ore.

Din capitala Vientiane:

Avion – Huai Xay are un aeroport domestic, în curs de dezvoltare. Planul de finalizare e 2021, când se vor relua zborurile oprite temporar. Până atunci poți zbura cu avionul din Vientiane până în Luang Namtha sau Oudomxay și de acolo să continui drumul cu mașina până în Huay Xai. (3 ore sau 4 ore jumate).

În oricare dintre orașe vei găsi autobuze locale, tuk-tuk-uri sau servicii de transfer spre Huay Xai. Prețurile pot avea diferențe foarte mari între agențiile din aeroport sau localnici.

Lao Skyway

Bus – La Phanthavong Tour Office din Vientiane te poți interesa de autobuzele locale dar unele curse fac chiar și 26 de ore până în HuayXai. Cu mașina e mai rapid dar se strâng oricum 12 ore de condus continuu.

Dacă dispui de timp împarte drumul pe mai multe zile și combină mijloacele de transport. (bus, taxi, barcă, scuter, tuk-tuk)

Pe râu – sunt câteva companii care oferă tururi de aproximativ 6 zile în care cobori pe Mekong din Huay Xai spre Luang Prabang cu destinația finală Vientiane. Avantajele unei călătorii cu o agenție de turism e că pe drumul lung se fac opriri dese și se organizează activități (cursuri culinare, prins de pește în stil laoțian, vizitarea unor sate izolate, peșteri, spectacol de muzică-dans, etc)

Din Luang Prabang:

Slow boat – Călătoria lentă pe Mekong cu barca lungă, tradițională, e una dintre atracțiile Laosului. Din Huay Xai cobori pe cursul râului două zile, cu înnoptare în Pak Beng, un oraș mic cu destule locuri de cazare, câteva buticuri și piață matinală.

Nenumărați călători, backpackeriști, fac ruta alegând transportul în comun, fără ghid și fără tur. La fel am făcut și noi, deși cred că alegerea unui tur în care să fie incluse activități, masa, alte opriri și informații despre Laos, ar fi fost interesantă.

Speed Boat – durata traseului e considerabil mai scurtă reducându-se de la 2 zile la 8 ore. Speed boat nu e recomandată din cauza accidentelor frecvente care se soldează cu morți, accidente cauzate de nivelul scăzut al apei și al bolovanilor de pe fundul râului.

Bus/tuk-tuk – Pe ruta Huay Xai – Luang Prabang autobusul face între 12 și 14 ore. Există un bus de noapte, sleepbus, care pornește după-masa în jurul orei 4. Dacă sunteți mai mulți sau găsești cu cine să te grupezi e mai rentabil serviciul de taxi cu tuk-tuk-ul sau închiriatul unei mașini cu tot cu șofer.

Din Tailanda

Pentru cei care vor să treacă granița din Tailanda în Laos, trecerea frontierei se face prin traversarea podului prieteniei aflat între Chiang Khong și Huay Xai. Chiang Khong se află la 2 ore distanță de Chiang Mai și Wat Rong Khun, Templul Alb din Tailanda. Chiang Khong – Huay Xai – aprox. 30 de minute


Costuri Gibbon Experience

Costurile sunt în funcție de sezon și de traseul ales dar prețul e de aproximativ 100 Usd pe zi/noapte – cazare, mâncare și transport (de la sediul Gibbon până în Parcul Național Nam Kan) incluse.

  • Gibbon Experience Clasic3 zile – e ruta pe care se pot întâlni cei mai mulți giboni. Pădurea subtropicală aflată în regiunea Huay Xai e casa gibonilor cu creastă neagră aflați pe cale de dispariție. Ocaziile să observi un gibon sau orice alt animal sălbatic sunt însă destul de rare.
  • Gibbon Experience Waterfall 3 zile – traseul care pătrunde cel mai adânc în junglă, are mai multe rute de făcut la pas. Cascada și piscina naturală sunt două dintre atracțiile acestei rute.
  • Gibbon Experience Express2 zile – situat mai aproape de oraș, la intrarea în parcul național Nam Kan.
  • Honeymoon3 zile – e traseul clasic dar cu cazarea în căsuțe pentru doi.
Casa nr. 5

Casele și traseul

De la sediul Gibbon Experience până în Parcul Național Nam Kan sunt două ore de mers cu mașina pe șosea și jumătate de oră pe drum forestier. De obicei toate grupurile (clasic, cascada și expres) pornesc deodată deci fii atent în ce camionetă te îmbarci. Ajunși la punctul de start faci cunoștință cu ghizii, doi la număr, prietenoși și (mai mult sau mai puțin) vorbitori de engleză.

Dacă ai frică de înălțimi, prima tiroliană te poate intimida, dar mai apoi te obișnuiești. Liniile variază ca lungime între 50 de metri și 570 de metri.

Ești în siguranță dar nu ești ferit de accidente, deci trebuie să fii foarte atent de fiecare dată când îți asiguri hamul, să verifici carabina, frâna și toate închizătorile.

Casele din copac sunt magice, priveliștea superbă, există apă potabilă, o mică bucătărie (chiuvetă, vase, tacâmuri) spațiul comun, saltele, perine și pături călduroase, corturi care să te ferească de insecte peste noapte.

Mâncarea e proaspătă și delicioasă, gătită de sătencele Hmong și adusă caldă în casă la fiecare mic dejun și cină. Sandvișurile, servite într-un loc de odihnă pe traseu, au reprezentat masa de prânz.

Minusul căsuțelor ar fi băile, care sunt lipsite de intimitate. Doar o perdea ce flutură te desparte de ceilalți ocupanți ai casei. Dușurile sunt foarte faine, cam reci, dar după o zi întreagă de cutreierat prin junglă sunt binevenite.

Bagajele mari le poți lăsa la sediul Gibbon. Cu tine vei lua un rucsac cu cele necesare pentru două zile, rucsac pe care-l vei căra cu tine tot timpul, și în drumeție și pe tiroliene. (Periuță/pastă de dinți, hârtie igienică, săpun/prosop, o bluză mai călduroasă, baterii extra pt telefon/cameră foto, snack-suri, sticlă de apă pe care o poți reumple de pe traseu cu apă potabilă, lanternă pentru cap, spray anti insecte și alte lucruri pe care le consideri necesare)


Huai Xay

Având în vedere că ajungi în Huay Xai cu o zi mai devreme și te întorci din aventura Gibbon după-masă spre seară, ai nevoie de două zile de cazare în oraș. Puținul timp rămas la dispoziție e suficient să vizitezi templul Wat Jom Khao Manilat, să te bucuri de mese delicioase și să deguști ”lao-lao”, un fel de lichior din orez infuzat cu de toate, de la afine la mandarine, scorpioni, șerpi și tarantule.

Wat Jom Khao Manilat temple, Huay Xai

Cazare

Ne-am cazat la Sabaidee Guesthouse, a cărui terasă se deschide spre Mekong, și la Daauw Homestay care susține proiectul caritabil Kajsiab. Kajsiab luptă pentru a îmbunătății accesul la educație și ajutor medical locuitorilor din satele îndepărtate, oferind totodată oportunități femeilor de a crea și comercializa produse țesute tradițional.

Cazarea nu e punctul forte la Daauw (condiții rudimentare în căbănuțele din curte) dar terasa suspendată pe piloni și mâncarea sunt de neratat. Mâncare bună am servit și la BAP Guesthouse și la Bar How? care are un meniu bogat.


Ca rezumat, deși departe și consumator de timp, Gibbon Experience și Huay Xai merită efortul. Reprezintă o aventură impresionantă. O experiență în care îți depășești temeri, te încarci cu pace și te minunezi de natură. O călătorie în care descoperi frumusețea neștiută a Laosului.


Spread the love

0 comentarii

Lasă un răspuns