Laos, Gibbon Experience – Jurnal.

Senzații

Înainte de ivirea zorilor ne-a trezit un zgomot nu foarte puternic dar persistent; un bâzâit vioi, bătăi de aripi, cânt de greieri, agitație de mușuroi. Era sunetul junglei, al dimineții, deșteptarea pădurii.

Când am deschis ochii mi-am amintit senzația dinainte de somnul adânc, o ușoară amețeală, de parcă alunecam printre liane și ramuri. Prin despărțitura podelelor am privit golul ce se căsca sub noi. Vedeam marea de verdeață de la bază, trunchiul puternic ce se înălța din ea, și câteva crengi zdravene care ne susțineau căsuța. Eram în vârful unui copac. Hăul de la bază mă hipnotiza, aveam impresia că încep să mă leagăn iar.

Am dat la o parte cortul ce ne acoperea, o pânză grea prinsă de una dintre ramuri. În zare, printre cețurile nopții, se distingea vârful pădurii dantelate. Aerul era umed, răcoros. Mirosea a mușchi, a verde crud, a proaspăt.

Trei zile de simplitate

Gibbon Experience are trei rute pe care le poți cutreiera, depinde cât de mult vrei să te afunzi în junglă și cât de mult îți place sălbăticia. Noi am ales ruta cascadei, traseul adânc al pădurii, presărat cu căsuțe de poveste și tiroliene pe care alunecai dintr-un copac în altul ca Mowgli sau Tarzan. Ne-am animat cu povești târzii, jocuri și scăldat. Au fost trei zile doar, dar ce zile frumoase.

Dimineața începea leneș cu trezitul treptat al tuturor. Strângeam paturile, saltelele tari, pături și perine, corturile ce ne ofereau intimitate. Mâncam în tihnă micul dejun adus de Kueng și Pisano. Bucătăria era la sol, nu departe de căsuța noastră suspendată. De acolo ne aduceau ghizii sau sătencele Hmong, orez cu legume, ceai cald, fructe, susan și alune crocante cu zahăr.

De la punctul de start, o așezare cu mai puțin de zece case, a urmat o scurtă drumeție prin pădure, instructaj, prânz frugal și prima tiroliană.

Ușor să-ți pui hamul, să te asiguri că e închisă carabina, că frâna e așezată pe cablu…dar cum rămâne cu aruncarea în gol?! Ce te așteaptă pe partea cealaltă? Dacă nu vei frâna îndeajuns și te trezești cu copacul în brațe? Dacă te oprești la mijlocul cablului și îi auzi pe ceilalți venind din spate? Dacă aluneci din ham ori se desface frânghia?…temerile începătorilor, și ce bine că ești începător doar o singură dată.

Până la locul de cazare au fost șapte linii variate, unele lungi și înalte, altele mai scurte și rapide. Am servit masa și ne-a cuprins înserarea jucând cărți și povestind.

Kueng și Pisano

Ghizii noștri, deși prezenți, ne-au dat libertate. Seara părăseau casa din copac lăsându-ne să ne gospodărim singuri și reveneau abia dimineață. Pisano, ghidul principal, ne-a vorbit despre tradiții, obiceiuri laoțiene și despre timpul petrecut în călugărie.

Majoritatea bărbaților din Laos devin călugări cel puțin o dată în viață, de obicei după terminarea școlii primare până când se lansează în carieră sau se căsătoresc. Există și călugărițe budiste. Față de bărbați, care poartă robe de culoarea șofranului, fetele îmbracă robe albe. Minimul de zile pe care trebuie să-l petreci în călugărie e de 7 – 15 zile dar sunt puțini aceia care petrec la templu un timp atât de scurt.

Credința în reîncarnare sădește în ei o răbdare și-un calm ce pare de pe altă planetă în lumea asta agitată. ”Lucrurile sunt așa cum trebuie să fie, nu poți schimba, amâna inevitabilul.”

”Dacă lucrurile nu sunt bune în prezent, poate vor fi mai târziu, sau poate în următoarea viață.” Acceptare lor poate fi interpretată ca lene, iar pentru vestici abordarea poate fi frustrantă. Te-ai născut în viața asta ca să faci și să dregi, să schimbi cât mai multe, să rezolvi… nu să accepți.

Kueng, alias Beer Lao, era mai tăcut, îi venea pofta de cântat dintr-o dată și îngâna cuvinte pricepute numai de el în timp ce mergea agale pe drum. Kueng traversa primul oricare vale, ne aștepta la celălalt capăt al cablului iar Pisano venea la sfârșit.

Magia dimineților

Următoarea zi ne-am dus la râu. A fost frumos pentru că ziua era caldă și ne-am răcorit la scăldat. Cascada e mică, nu impresionează dar zgomotul făcut de curgerea ei e plăcut.

Am vizitat casa numărul doi și-am înnoptat în casa cinci și șase din cele opt câte sunt în total. Numărul cinci oferă cea mai spectaculoasă priveliște dintre toate (de pe ruta cascadei), iar ieșirea din casă îți face pulsul să urce la cote maxime. Casa șase are două nivele și un râu șerpuitor la bază. Traseul dimprejurul ei e impresionant. Asta ne-a făcut ca-n ultima zi, neastâmpărați, să ne trezim cu noaptea în cap ca să-l (re)facem.

Potecile erau lunecoase, iarba picura iar ceața leneșă îngreuna aerul. Eram doar noi căutând cărarea prin jungla deasă, singuri prin geana de lumină întunecată, în timp ce restul dormeau duși sub plăpumile groase. Vocile șoptite ni se păreau că sună cu ecou iar scripeții pe sârmele ude vuiau lugubru. Imaginația te poate purta departe într-un astfel de peisaj.

Turele din zorii zilei sunt cele mai frumoase, animate sau nu de sunete ciudate și închipuiri bogate. De fapt diminețile, petrecute fie pe traseu, fie în casă, au un farmec aparte.

În cele trei zile cu Gibbon Experience ne-am simțit ca niște prichindei într-un basm. Pe tiroliene ne-am fi putut da, fără să ne plictisim, 24 de ore din 24. Libertate, priveliști încântătoare, natura aproape, adrenalină și calm, o experiență de neratat pentru oricine ajunge în Laos.

Informații utile, costuri, cum să ajungi în Huay Xai poți citii în Gibbon Experience – info.

Jurnal din Luang Prabang

Jurnal din Vientiane.