De curând mi-am luat o bicicletă nouă. Pe cea mică și roșie am vândut-o cu două sute de dolari unor mexicani. Asta nouă e mai puțin sângerie. E oranj. Două portocale roțile cu spițe. Merge rachetă și lumea o laudă. Ia ochii pe stradă, babană cum e. Mi-a luat ochii și mie când am comandat-o. Altfel nu-mi explic cum de-am ratat că n-are telescoape. M-a hipnotizat culoarea și ținuta, părerile sfătoase ale celorlalți. Ca rezultat, palmele mele suferă cumplit pe străzile denivelate. Mă săgeată zgâlțâitul ghidonului, până-n cot.
Dar netul abundă de produse. În lumea virtuală găsești orice, lucruri stivuite sub pământuri, în cotloane obscure, ce-așteaptă să fie livrate la ușa ta. Mi-am găsit o altă furcă de ghidon, cu telescoape ce-mi promit că n-am să mai simt nimic, nici o zdruncinătură, nici o tulburare, dezechilibru sau zguduire.
Citind ce-mi promiteau dânșii cu bunăvoință, mă gândeam ce bune mi-ar fi mie două furci. Una pentru bicicleta portocalie și alta pentru sufletu-mi sensibil, oranj.
0 comentarii