Jerry m-a părăsit în urmă cu doi ani. Mickey s-a mutat la mine azi-vară. S-a îngrășat ca porcu’ în două luni. Găsea tot felul să mănânce, oricât le piteam. La un moment dat am crezut că a plecat, că-l vedeam tot mai rar. Îl auzeam seara, din când în când, dar încercam să nu-l bag în seamă. Aproape am uitat de el și de faptul că locuim împreună. Dacă nu l-aș fi zărit într-o dimineață lângă dulapul din bucătărie. Umflat, mai să nu pocnească. De m-a și luat sila când l-am văzut. Nu mă încumetam să-i fac de petrecanie. Amintirea lui Jerry sufocat încă mă bântuia. Am deschis ușa, poftind aerul răcoros, tomnatec, în casă și pe Mickey afară. Dar afurisitul nu voia să plece. Noroc c-am găsit o mătură prăfuită în debaraua cu șapte aspiratoare, și-am reușit să-l zvârl.

Am avut și eu leșinați de genul. Intruși. Nu faimoși ca și ai tăi, cu nume de duzină. Pe-ai mei nu știu cum dracu îi chema, prieteni cu Wall E, se adunau la mine în bucătărie, pe lângă țevile de gaz, ca niște aurolaci. Mi-e o silă de ei de nu mai pot. Și crezi c-am cum să scap, n-am fată, că nici bomba nucleară nu-i răpune. Și să știi c-am fost în casă la unu, de-asta bogătan ce stă pe lângă Central Park, și-avea și dânsul niște specimene. O imagine nasoală să vezi printre canapele Cabriole și opere de artă de-ăștia furișați. Da cum spunea și el; vrei – nu vrei, în orașul ăsta ai cel puțin un animal de companie prin casă.



23 ianuarie 2021
Spread the love

0 comentarii

Lasă un răspuns