O temă și-o povestire de 500 de caractere.
Tatuaj
Am tatuaje peste tot. Pe mâini și pe picioare cele mai multe. Și câteva pe gât. Pe Mickey și pe Daffy i-am pus împreună, deși nu trebuia. Că Daffy e cu Bugs Bunny, iar Mickey e cu Donald. Am și de-astea mai serioase cu inimioare și mașini. Și doi pirați pe genunchi. Îmi plac toate, că-s ale mele și-s colorate. Unele-s lipite cam strâmb și altele-s dubluri, dar nu mă deranjează. Țin gumele într-un borcan și le mănânc pe rând, că mi-e greu să mestec prea multe de-odată. Și mama zice că fac carii. (500)
Vin mascații.
Dă-te dracu bă, astea nu-s glume de făcut. Trăsni-te-ar de labagiu. Dic’ la el, glumă. Să glumești așa cu mă-ta mă, nu cu mine. Farsă. Ce farsă bă, rahat cu ochi. Să-mi zici să vin îmbrăcat ca-n Futurama că faci petrecere cu costume, mă? Și să și strigi în gura mare că vin mascații, să se adune lumea ca la balamuc. Și dintr-o sută de oameni ți-ai găsit să fi amuzant fix cu mine și cu Lăzăruc ăsta de învârte păpădia ca un nebun. Ha, ha. Mă, că de intru-n tine praf te fac, luate-ar duba să te ia. (500)
Casa mea e un tomberon.
Din ce-aș putea să mă inspir acum, când nu mai ies, când nu mai pot să rătăcesc cu orele prin cafenele, să mă holbez la toți cei care vin și care pleacă? La ce-aș putea să mai visez când tu te-ai depărtat și ai luat cu tine în straiță vorbele apăsate și grijile muierești, pline de fantasme? Ies pe balcon și, ca o cameră cu senzori, înregistrez tot ce captez. Dar nu-mi ajunge. Mi-e foame de idei. Așa că am strâns tot ce-am găsit, tot ce are în spate o poveste. Obsesiv. Încă nu miroase. Mai e loc. (500)
Minciuni și pufuleți.
O văd ieșind din magazin cu baxul de pufuleți în brațe. Că-s de-ăia cu lapte praf, cum a mâncat în comunism. Ok, mi-am zis, las-o să-și facă damblaua. De-abia, dacă umple valizele cu pufuleți, nu ne opresc ăștia-n vamă cu cârnați și șorici și slănină de-aia bună ”cum nu se găsește-n America”. Că data trecută a trebuit să mințim ca nesimțiții că mamaie a pus în bagaje, că noi n-am știut și etc. Aveam la noi juma de porc de care, chipurile, n-am știut. Las geamul jos și-i strig: Dragă, mai ia și niște pufarini.
Poză de familie, cu tot cu cățel și pisică.
Nu face selfie că iese aiurea. Pune camera pe timer și fugi de la masă la canapea. Așa. Asta nu-i bună, că ne ignoră pisica. În asta am clipit. Of, Cedric, nu mai lătra. Hai aici. Acu iese poza, hai. Nu e bună nici asta, că vreau să pară instantanee dar nu pare așa. Ia ține-o pe Cici în brațe ca să-ți ascunzi burta. De ce nu zâmbești? Ăsta nu-i zâmbet, doar îți arăți dinții. Se vede de la o poștă că e fake. De parcă ai fi constipat. Știi ce, mai bine fă-ne poză doar nouă, iar ție îți dau tag.
Ficțiuni Reale – un proiect inițiat de Florin Piersic Jr.
2 februarie 2021
0 comentarii