Scurte povestiri
În spatele blocului, unde locuia Ion, erau trei bare de fier pe care adulții băteau covoarele. Una albă, alta vișinie, mai scundă, și una de inox care avea alăturea o portiță mai mică. Pe barele înalte se întindeau covoarele mari, grele, ciucurii de ață încâlciți aproape atingând betonul. Portița mică era rezervată preșurilor. Preșuri scuturate și apoi periate cu peria de rădăcină muiată în apa cu săpun din lighean.
Când barele se ocupau cu astfel de activități casnice, pe Ion îl lua ciuda. Stătea cu artexul sub braț și îi privea insistent pe vecini, zorindu-i să se grăbească. Se apuca să facă giumbușlucuri cu mingea la picior. Și dacă adulții întorceau ochii să-l privească, dacă-l mai și lăudau, lui Ion îi trecea furia pe ei. Număra cu voce tare mingea ținută în aer, dându-și silința să doboare recordul personal. De fiecare dată îi înștiința cu elan, pe cei care-l priveau, că poate mai mult de atâta.
Cât era anul de lung, în căldura toropitoare, în ploaia mocănească de toamnă sau iarna pe ger, Ion șuta mingea. Juca cu ceilalți copii nemțeasca la o poartă sau, dacă se strângeau mai mulți, fotbal la porți improvizate din bolovani. În curtea școlii înjumătățeau terenul delimitându-l cu ghiozdane.
Ion era cel mai bun la fotbal pe ghețuș și fotbal prin ninsoare. Făcea oameni de zăpadă doar ca să golească terenul de fotbal, să adune stratul gros de nea și să-l bătătorească, să poată alerga. Nu-l depășea nimeni la volei cu piciorul, jucat peste o sfoară întinsă, și nici la trasul la țintă. Bătea mingea în parcare, pe holul lung al casei, pasa prin scara blocului, mânca, respira și visa fotbal.
Era cel mai iscusit mijlocaș, cel mai bun atacant, marca goluri cu nemiluita, iar ca și fundaș scotea încercările de gol ale adversarilor de pe linia porții. Juca oriunde pe teren, în afară de poartă. Nici în glumă nu i se putea sugera să păzească barele. El era magician, nu portar. Avea picioare vioaie, rapide, și-un șiret ce bătea lovitura liberă mai bine ca oricine.
În școala generală umbla țanțoș pe vârfuri, iar la ora de educație fizică își trăgea jambierele mândru peste genunchi. Juca în echipele celor mari, de bun ce era. Prindea aripi când era lăudat de coechipieri și felicitat de profesorul de sport. Stricase nenumărate perechi de teniși chinezești cu crampoane și șutase zeci de mingi peste gardurile grădinilor din jur. Aduna articole din ziare, cunoștea istoria campionatelor, iar pantalonii lui de blugi tăiați erau plini de fotbaliști internaționali scriși cu carioca.
De drag ce i-a fost fotbalul, părinții l-au dat la vioară.
0 comentarii